De ce se pupă Natalia Mateuț cu vedete de la Hollywood?

06.08.2014

Natalia Mateuț a fost surprinsă, într-una dintre serile trecute, alături de doi dintre cei mai cunoscuți actori americani care ne-au călcat meleagurile. Și, din ceea ce se observa, părea foarte apropiată de respectivele vedete de la Hollywwod.

natalia mateut

Natalia Mateuț a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro în fața unei terase de fițe din preajma Parcului Herăstrău din Capitală, unde a început să se îmbrățișeze cu doi bărbați, unul dintre ei fiind și pupat cu foc de simpatica șatenă. Culmea, cei doi bărbați cu care și-a dat întâlnire starleta TV, sunt doi dintre cei mai cunoscuți actori americani: Peter Dobson, unul dintre cei care i-au dat replica lui Tom Hanks în ”Forrest Gump”, și Louis Mandylor, unul dintre starurile din CSI Miami, cel care s-a bucurat de sărutările vedetei TV.

Întâlnirea celor trei a fost însă doar una de afaceri, Nati mărturisindu-ne că s-a văzut cu ei pentru că visează la o carieră de actriță. ”Este vorba de un film horror. Filmările încep săptămâna aceasta, în București și vor continua la Voineasa, la munte. Eu am o scenă de început, cu mine va și porni filmul, alergând într-o pădure”, ne-a spus Natalia.

Mai mult, asistenta de la ”Răi, da` buni” recunoaște că este îndrăgostită de actorie și că visează să urmeze cursurile Facultății de Teatru și Film. ”Nu este un rol mare, apar în acea scenă, dar pentru mine este un început. În plus, ca experiență, înseamnă enorm, mai ales că personajele principale din film sunt doi actori americani de calibru, cu multă experiență”, ne-a mai spus Natalia, nerăbdătoare să înceapă filmările.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

 

”Tremuram ca un câine, de fricã simțeam cã mor”! Vezi ce vedetã a trecut printr-un adevãrat coșmar

01.08.2014

Concursul la care s-a înscris a fost, la început, pentru una dintre cele mai frumoase vedete TV de la noi, un adevărat coșmar. Se temea de înălțime, de apă, îi era frică să nu se accidenteze, dar, cu toater acestea, la ”Splash! Vedete la apă”, șatena cu pricina a făcut un adevărat spectacol.

natalia mateut

”Când am urcat pe trambulină tremuram ca un câine, de frică, simțeam că mor! Mi-era și frică de înălțime, abia mă puteam iuita în jos pentru că amețeam. Apoi, mi-era frică că, dacă nu voi cădea în apă cum trebuie, riscam să îmi rup vreun picior”, ne-a spus, în exclusivitate, Natalia Mateuț, una dintre cele mai sexy vedete care se înfruntă în emisiunea-concurs ”Splash! Vedete la apă” de la Antena1.

Mai mult decât atât, frumoasa vedetă a Antenei Stars ne-a mărturisit că ea, având mari probleme cu sinusurile a avut de pătimit din plin din această cauză. ”A trebuit să îmi fac rost de niște cleme speciale pentru nas pentru că, de fiecare dată când intram în apă aveam senzația că mă înec. Îmi pătrundea apa în nas și totul se transforma într-un coșmar, mă panicam imediat”, ne-a mai spus Natalia.

Cu toate acestea, într-un final, după multe codeli, Natalia a demonstrat că este și curajoasă, nu doar frumoasă, vedeta Tv sărind de pe trambulină perfect. De altfel, nu doar tehnica ei a impresionat juriul, ci și apariția pe care a avut-o în fața camerelor de luat vederi. Astfel, îmbrăcată într-un costume de baie alb, întreg, cu multe barete, Natalia și pus în evidență formele perfecte, ea fiind sorbită din priviri de toți bărbații din sală.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

 

 

Natalia Mateuț, mai sexy ca niciodatã! Uite-o pe vedeta TV în ipostaze mai mult decât fierbinți!

03.06.2014

Natalia Mateuț, una dintre vedetele Antena Stars și concurentă a emisiunii ”Splash! Vedete la apă” a decis, zilele trecute, să facă o ședință foto, frumoasa brunetă pozând în ipostaze incendiare.

natalia mateut

Conștientă de armele femeiești pe care le deține, Natalia Mateuț nu ezită nicio secundă atunci când vine vorba să își pună în valoare formele cu care a fost înzestrată de Mama Natură. Și, ca să fim sinceri, bruneta nu are niciun motiv să fie zgârcită în a-și expune trupul perfect, concurenta de la ”Splash! Vedete la apă” dovedind că naturalețea este unul dintre atuurile frumuseții.

"Nu am mai pozat de câțiva ani, era cazul să fac o nouă ședință foto. Îmi place să pozez, așa că nu mi-a fost deloc greu să mă las fotografiată. În plus, chiar dacă am pozat în lenjerie intimă, rezultatul nu este deloc vulgar, motiv pentru care mă simt foarte bine. Oricum, nu sunt o pudică și, oricum, voi apărea la televizor în costum de baie, așa că nu am niciun fel de inhibiții când este vorba să pozez în lenjerie”, ne-a spus Natalia Mateuț.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

Natalia Mateut, mireasã în sânii goi

02.03.2012

Natalia Mateuț, fiica fostului mare fotbalist de la Dinamo, Dorin Mateuț a revenit în forță pe podium.

Focoasa brunetă a fost zilele trecute mireasa colecției Laceworld (primavara 2012). Prezentarea de modă a avut loc în Billionaire's Fashion Lounge, clubul miliardarilor din Cluj-Napoca.

natalia mateutnatalia mateut

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vedeta a defilat într-o rochie neagră prin care i se puteau admira sânii, dar și fundul, spre deliciul oamenilor cu bani care erau prezenți la evenimentul monden.(sursa:click)

Natalia Mateuţ şi-a distrus Audi TT într-un accident

26.08.2011

Cand vine vorba de Natalia Mateut si de masini rezultatul pare a fi unulo dezastruos. Nici bine nu a scapat dintr-un scandal in urma caruia un politist a fost ranit, acum bruneta si-a facut praf masina personala, scrie

natalia mateutNatalia Mateut si-a distrus masina personala, un Audi TT, in decursul zilei de ieri. Accidentul a avut loc in zona de nord a Capitalei.

Din primele observatii de la locul faptei, se pare ca neatentia Nataliei a cauzat coliziunea, insa, in afara de daunele vizibile ale autoturismului nu au fost victime sau raniti.

Natalia este totusi socata de cele intamplate, si priveste cu groaza spre masina de lux avariata grav.

Natalia si iubitul ei Beniamin Tantas au fost implicati intr-un accident aproape mortal in urma cu cateva saptamani, cand se intorceau de la mare. Un politist de la rutiera a pornit in urmarirea lor dupa ce aparatul de radar i-a surprins circuland cu mult peste viteza normala admisa. Agentul i-a depasit pe contrasens, miscare care i-a adus moartea, el izbindu-se frontal de un autoturism BMW.(sursa:realitatea)

Natalia Mateuţ face sex oral ca să-şi păstreze frumuseţea

25.07.2011

Fiica fostului fotbalist dinamovistul Dorin Mateuț a discutat cu www.express-press.ro  despre sexualitate și frica de bătrânețe.

natalia mateut"Femeia maturã, de 40 – 45 de ani, poate fi cu mult mai frumoasã decât o pustoaicã de 18. Pentru ca are stil si, nu în ultimul rând, experiențã " a declarat Natalia.

Totodată, bruneta le-a criticat pe "fufele de toate vârstele de pe la noi" și spune că detestă ipocrizia acestora pentru că deși practică sexul oral de câte ori au ocazia, "încearcã să treacã drept femei serioase".

Natalia recunoaste cã face sex oral de câte ori are chef. Nu numai pentru ca îi place, ci si pentru ca e convinsã ca aceastã ‚delicatesa” nu dauneaza sanatatii, asa cum cred „unii fraieri din America” ci, dimpotrivã, o ajutã sã-si pãstreze frumusetea.(sursa:click)

Natalia Mateuţ vrea să devină jurnalistă

12.05.2011

După scandalul în care a fost implicată în Olanda, Natalia Mateuț încearcă să nu mai iasă atât de mult în evidență și pentru aceasta a ales să devină...jurnalist.

"Eu ca reporter nu consider că mă înjosesc în vreun fel sau că nu mai sunt în centrul atenției. Ești în centrul atenției atâta timp cât faci un lucru bun și atâta timp cât ești bun în ceea ce faci. Dacă știi ce faci și ești bun, cu siguranță vei fi în centrul atenției. Nu trebuie să fii moț la un eveniment și atunci să nu știi ce să spui. Prefer să fiu reporter, dar să știu ce să  vorbesc când deschid gura.", a declarat frumoasa brunetă pentru Perfecte.ro.

De asemenea, ea a povestit că cele mai mari emoții, în noua carieră, le-a avut în momentul în care  a trebuit să-i ia interviu Monicăi Bârlădeanu, la lansarea filmului "Francesca". (sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ: «Nu vreau să fiu o a doua Adelina Pestriţu»

20.04.2011

Adelina Pestrițu și Natalia Mateuț nu au mai vorbit de mai bine de o lună, iar cea care pare sa fi hotărât să rupă relația este Mateuț.

natalia mateut si adelina pestrituSâmbătă, fotomodelul a mers la sala unde merge mereu, pe șoseaua Nordului, alături de prietena ei, Raluca Potecaru.

În vestiar, ziariștii de la barfazilei au fost martorii unei discuții în care Natalia îi povestea amicei sale că vrea să se lase de modelling și nu vrea să mai fie un simplu manechin.

"Pe mine mă duce capul, nu vreau să fiu o a doua Adelina Pestrițu", a replicat Mateuț.

Se pare că lanțul iubirii dintre cele două s-a rupt, iar fiica fostului fotbalist o consideră pe Adelina inferioara ei. Contactată telefonic, vedeta Kanal D s-a arătat deranjată de atitudinea Nataliei.

"Mă doare că se poartă așa pentru că eu am fost singura care i-a luat apărarea atunci când a fost arestată. Mă așteptam să mă atace, sinceră sa fiu, deoarece, de când a revenit în țară nu mi-a mai dat un telefon. Nici numerele ei de telefon nu le mai am. Probabil mă evita" a declarat Adelina Pestrițu pentru barfazilei.(sursa:click)

Natalia Mateuț: ”Am fost dusă în tot felul de camere, dezbrăcată, cercetată”

06.04.2011

Natalia Mateuț a povestit ce s-a întâmplat când a fost arestată în Olanda, adăugând că e nevinovată.

”Dacă eu sunt aici înseamnă că sunt nevinovată, altfel mă aflam acolo și sper ca adevărul să iasă la iveală. Situația e simplă: am plecat pe 25 martie în Amsterdam cu iubitul meu și cu un prieten de-al lui. Acolo ne-am întâlnit cu alții. Am plecat în vacanță, am vrut să ne distrăm. Lucrurile au decurs natural până vineri când am fost oprită pe stradă de poliție. M-am speriat foarte tare când poliția mi-a pus cătușele pe mâini și nu am putut să mai spun un cuvânt. Înainte de aceasta am vizitat orașul, am făcut lucruri absolut normale pentru niște turiști. Vineri am întrebat ce se întâmplă iar într-un final ni s-a spus motivul arestării”, a spus Natalia Mateuț pentru B1TV.

Referitor la zvonurile potrivit cărora s-ar fi drogat, fotomodelul a spus că a fumat iarbă în coffee shop-uri, unde este legal.

”Era după-amiază, eram pe stradă și am văzut că oamenii încep să alerge. Când a venit polițistul, m-a bruscat și a ridicat tonul și am țipat”, a continuat Natalia. Ulterior a fost dusă la secția de poliție, iar Dragoș și Valentin au fost duși la o altă secție. ”Polițiștii de acolo sunt foarte scârboși, sunt foarte stricți, reci”, a spus vedeta.”Am fost dusă în tot felul de camere, dezbrăcată, cercetată. Eu nu aveam nici o carte de credit și nu folosesc așa ceva nici în țară. Mi s-au luat toate obiectele și apoi am fost dusă într-o cameră de detenție”, a adăugat vedeta.

”Am început să plâng și voiam să vorbesc cu părinții mei dar mi se spunea că nu pot. Apoi mi s-a spus că am fost pusă în arest preventiv trei zile și atunci se vor face cercetări. Am înnebunit când am auzit. Aceste date incerte mă disperau”, a continuat bruneta.

Natalia spune că ancheta se va termina în curând și că nu va mai fi chemată în Olanda. ”Am fost cercetată patru zile și nu au găsit absolut nimic”, a declarat vedeta. (sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ: "Am câteva vicii, beau cafea, merg la solar, că altfel aş fi o frustrată"

24.03.2011

Natalia Mateu a declarat pentru Știrile Kanal D că e normal să ai vicii, atâta vreme cât nu întreci niște limite, iar ea se bucură din plin de viciile ei, mai ales că nu sunt prea mari.

natalia mateutFiica lui Dorin Mateuț consideră că e normal să îți faci plăcerile, altfel devii o persoană frustrată.

  "Nu am prea multe vicii, dar am câteva mici plăceri, pe care dacă nu mi le-aș face, aș fi o frustrată. Merg la solar, beau cafea dimineața, sunt câteva dintre viciile mele", a declarat Natalia, pentru Știrile Kanal D.  (sursa:cancan)

Natalia Mateuţ iubeşte din nou

10.01.2011

După câteva relații nereușite, manechinul Natalia Mateuț pare să fi găsit în sfârșit marea iubire. Ea a dezvăluit, de curând, pe pagina personală de Facebook, faptul că are o relație.

Cu cine? Natalia nu este pregătită să dezvăluie identitatea noului său iubit, însă pare mai îndrăgostită ca niciodată. Ultimul post al frumoasei brunete e “La mulți ani, iubirea vieții mele!”, semn că misteriosul bărbat i-a furat inima definitiv. (sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ: "Sunt cochetă şi nu ies nici până la colţ nearanjată!"

01.09.2010

Fotomodelul Natalia Mateuț nu vrea să fie prinsă de paparazzi pe picior greșit și este întotdeauna cochetă când iese din casă. La 19 ani, Natalia mărturisește că înceacă să fie cât mai naturală, pentru că vârsta este de partea ei.

Nu sunt obsedată de machiaj, dar tot timpul mi-a plăcut să fiu cochetă. Nu ies nici măcar până la colț nearanjată - o bază, un fond de ten, un rimel tot timpul folosesc, dar se întâmplă să ies și nemachiată. Naturaletea e un punct forte al vârstei mele. La 19 ani ce aș putea să îmi fac? Mă pieptăn, mă dau cu un fond de ten, blush, un golss, pun ceva vaporos și am fugit pe ușa casei”, spune Natalia Mateut pentru Perfecte.ro.

Totodată, modelul recunoaște că este o victimă a modei și merge de câteva ori pe ani în excursii speciale, pentru a face shopping.

„Îmi place să fiu tot timpul în tendințe și să adaptez ținutele vechi pe care le am cu hainele noi pe care le cumpăr. Nu sunt genul care cumpără de la un anumit brand, dar un lucru scump va face însă diferența fața de un lucru mai puțin scump sau ieftin. Dar dacă ai acest simț al modei, poți să porți o pereche de pantofi scumpi cu o bluză mai puțin scumpă. În Viena îmi place cel mai mult să fac shopping, este orașul sufletului meu, dar mai merg și la Milano, Roma sau Florență”, spune Natalia. (sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ: „Am avut o vară nebună, în care le-am făcut pe toate!”

26.08.2010

Natalia Mateuț a avut o vară plină, cu experiențe plăcute cât și neplăcute. Din cauza unui accident rutier a pierdut o vacanță în Franța, dar a recuperat pe litoralul românesc, dar și în Bulgaria, Turcia, Grecia.

natalia mateut

"A fost o vară nebună, le-am făcut pe toate! Am avut și  un accident de mașina în urma căruia mi-am piedut o vacanță plănuită de 2 luni de zile. Trebuia să plec în Franța, la St. Tropez cu o gașcă de prieteni și cu o zi înainte de vacanță mi-am anulat-o din pricina accidentului. Dar am luat-o ca pe un semn de la Dumnezeu, poate nu trebuia să fiu în locul respectiv, așa că mi-am reprogramat vacanța, am plecat în alt loc. Am uitat de micile neplăceri", a mărturisit fiica fostului internațional Dorin Mateuț, Natalia pentru site-ul perfecte.ro.

(sursa:libertatea)

S-a distrat alaturi de gay

19.08.2010

Aflata intr-o statiune renumita pentru cluburile de homosexuali, bruneta a reusit sa-i convinga pe straini ca romanii au cele mai frumoase femei.

natalia mateut

Fiica fostului dinamovist Dorin Mateut a renuntat la aglomeratia de pe litoralul romanesc si a preferat un sejur la mare in Grecia. Iar destinatia aleasa a fost Mykonos, o insula recunoscuta pentru numarul mare de straini care o viziteaza si pentru viata de noapte extrem de agitata. Chiar daca a stat doar patru zile, de vineri pana luni, "iepurasul Playboy" a facut senzatie pe plajele elene. "Am mers sa ma relaxez, am mers la cumparaturi, la plaja, iar seara m-am plimbat prin mai multe cluburi. Am nimerit chiar si intr-un club de homosexuali, dar nu am fost disperata sa plec. Nu pot spune ca ma deranjeaza atat de tare incat sa ii urasc", a spus Natalia. Si, cum in weekend cea mai mare distractie este noaptea, bruneta nu s-a dat la o parte de la nimic. "Initial am mers pentru a ma linisti putin, dupa ce am avut piciorul in ghips o perioada. Pana la urma insa nu m-am putut abtine sa nu dansez. Ajunsesem chiar sa dansez pe mese, dar important este ca m-am simtit foarte bine", a incheiat Natalia Mateut.

natalia mateutCasting cu Doina Levinta

Natalia Mateut si-a intrerupt vacanta pentru a onora cateva joburi pe care le stabilise inca de saptamana trecuta. Astfel, imediat dupa revenirea in tara, fiica fostului international dinamovist a mers la terasa Bonton Palace din Herastrau pentru a stabili detaliile legate de un eveniment de moda care se va desfasura saptamana viitoare in respectivul loc. Pentru a fi prezenta la acest festival al modei, Natalia va trebui sa treaca luni de un casting la care vor participa mai multe fete si care va fi condus de cunoscuta creatoare de moda Doina Levinta. (sursa:cancan)

Natalia Mateuţ, imobilizată la pat după un accident auto

30.07.2010

Natalia, fiica fostului fotbalist Dorin Mateuț, a văzut moartea cu ochii miercuri, fiind victima unui accident de mașină.

natalia mateut„Eram în intersecție, aproape de casa mea, la Drumul Sării, când un tip mi-a tăiat calea cu mașina. M-am speriat foarte rău, a fost un impact puternic, partea din față a mașinii mele, Audi TT, fiind făcută praf", a declarat Natalia, pentru Click!

Fotomodelul a chemat Salvarea, fiind dusă de urgență la Spital, unde doctorii i-au pus câteva copci: „Mă doare foarte rău piciorul drept, dar, având în vedere că mi s-a prins sub volan, mă bucur că osul nu este rupt. Mi s-a pus și o atelă, nu am voie să mișc piciorul, ca să nu se rupă firele. Va trebui să mai stau câteva zile în casă!", a mai spus ea.

Din fericire, pagubele materiale, de câteva mii de euro, vor fi suportate de asigurarea auto.(sursa:click)

Natalia Mateuţ, păcălită să pozeze în toaletă

13.07.2010

Prezentă la premiile revistei FHM unde a fost nominalizată, Natalia Mateuț, fiica fostului fotbalist dinamovist Dorin Mateut, a plătit pentru naivitatea ei chiar la evenimentul cu pricina.

natalia mateut

Chiar înainte să înceapă premierea, mai mulți fotografi versați în ”răutăcisme” au oprit-o pe frumoasa brunetă și, sub pretextul că lumina este mai bună și ”dă mai bine în poză”, au așezat-o în toaleta pentru femei și au imortalizat un pictorial cu tot cu tablița care indica intrarea în budă.

natalia mateut

În plus, după ce Natalia a luat premiu, neatenția ei prelungită a făcut pe muritorii prezenți să vadă că are asortată lenjeria intimă cu rochița.

Toate vor locul întâi

”I am the best... fuck the rest” este principiul preluat de vedetele autohtone de la cei care-l au președinte pe Obama. Nimeni nu mai e dispus să accepte un loc doi, un podium, mai jos de atât, nici nu intră în discuție.

O revista de top, în speță FHM, a trimis mai multor vedete feminine mioritice o sumedenie de invitații la decernarea premilor anuale, e drept, începând de la locul 100 și încheind cu ocupanta primului loc. Surpriză mai ceva ca la emisiunile de odinioară ale Andreei Marin, multe dintre invitații au fost refuzate fiindcă sexoasele nostre vedete vroiau nici mai mult, nici mai puțin decât locul întâi.”

Dacă nu-s prima, nu vin!” a tunat sec vocea unora din cele pe care oglinjoara le minte, în fiecare dimineață, că-s cele mai frumoase din țară. (sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ: "Mi s-a propus să pozez goală, dar nu m-au lăsat părinţii"

12.07.2010

Natalia Mateuț, fiica fostului fotbalist Dorin Mateuț este extrem de ascultătoare. După ce a acceptat sfatul tatălui de a conduce un Audi TT și nu un Porsche, cum și-ar fi dorit,  tânăra de 19 ani și-a mai încântat încă o dată părinții. Natalia a declarat că a primit o ofertă foarte tentantă de a poza goală pentru revista de bărbați Playboy, dar s-a văzut nevoită să refuze deoarece părinții săi nu au fost de acord.

"Mi s-a propus să pozez în revista Playboy, dar părinții mei nu au fost de acord și nici eu nu mi-am dorit asta. O femeie care arată tot nu mi se mai pare sexy, misterioasă. Oricum, eu încă depind de suportul financiar al părinților, stau la ei în casă și mă supun regulilor lor. Contează mult părerea mamei și a tatălui meu pentru mine", a mărturisit modelul pentru site-ul agentiadepresamondena.ro.(sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ nu vrea să ajungă o bombă sexy

08.05.2010

Frumoasa Natalia Mateuț a declarat în cadrul emisiunii "Happy Hour" că nu vrea să fie o bombă sexy și a dezvăluit ce așteaptă de la viitorul ei iubit.

natalia mateut

Prefer să rămân la imaginea pe care mi-am creat-o, nu vreau să fiu o bombă sexy. Lumea te etichetează oricum. Mie îmi place să stau în stand-by, a declarat bruneta referindu-se la faptul că e singură. "Decât să fiu cu cineva doar de dragul de a fi cu cineva, mai bine nu", a continuat Natalia."Sunt o grămadă de gagici mișto care sunt bombe sexy".

Întrebată de Măruță dacă se vede iubita unui fotbalist, bruneta a răspuns că se vede iubita "oricărui bărbat care să mă respecte și să mă iubească", iar referitor la situația financiară a posibilului prieten, Mateuț a declarat că "nu contează atât de mult", dar nu e nici de trecut cu vederea. (sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ, vedetă într-un videoclip

02.06.2010

Natalia Mateuț și Gina Maican promovează noua piesă a trupei Vunk. Pentru aceasta, cele două frumuseți se bat cu perne la emisiuni TV. Trupa vrea să readucă în prezent ideea de petrecere în apartament, considerată de mult uitată.

Bogdan Crucianu, Gina Maican,Cornel Ilie, Natalia Mateut si Nicu Sarghea

Băieții din trupa Vunk au lansat un single intitulat “Artificii pe tavan”, iar videoclipul pentru noua piesă se va filma în curând. Natalia, fiica fostului dinamovist Dorin Mateuț, și Gina Maican vor fi protagonistele clipului cu care Vunk speră să facă senzație.

Odată cu lansarea videoclipului, trupa vrea să promoveze un nou stil, numit “Partyficii”, în muzica românească. Conceptul se referă la încurajarea organizării de petreceri în casă, între prieteni, iar în noua piesă, promovată la emisiuni TV, Natalia și Gina se bat cu perne. Ea și Gina Maican se bat cu perne.

“Cornel (n.r. - solistul trupei) m-a invitat să joc în acest videoclip. În această perioadă facem un fel de turneu de promovare, suntem invitați la emisiuni TV și abia aștept să filmăm și clipul. Îmi face plăcere să particip, pentru că eu nu eram familiarizată cu ideea de bairam. Este chiar distractiv. Cred că, după această colaborare, aș putea să dau petreceri la mine acasă. Am curte mare, iar vara ar ieși super”, ne-a mărturisit Nati, care, împreună cu Gina Maican, este imaginea noului single.(sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ, în bikini

07.05.2010

Natalia Mateuț va avea în această seară o apariție inedită, în cadrul evenimentului “Bikini party”, găzduit de Club Bellagio din București și semnat de make-up artistul Kătălina Barbu.

natalia mateut

Alături de Natalia vor mai urca pe podium modelul Andreea Tivadar, presupusa iubită a lui Florin Moldoveanu, dar și Alexandra Coman, colega de platou a lui Steven Segal.

Fetele vor face un show de zile mari după miezul nopții, când vor prezenta tendințele în materie de bikini pentru vara acestui an. (sursa:libertatea)

Natalia Mateuţ cu machiaj de Avatar

05.03.2010

Natalia, fiica lui Dorin Mateuț și Adi, fiul lui Adrian Bumbescu, au intrat în pielea eroilor din filmul ”Avatar”: Neityri și Jack Sully

Câteva manechine și vedete din lumea mondenă și sportivă au dat viață unor personaje spectaculoase: eroii din cel mai scump film realizat vreodată, ”Avatar”. Natalia Mateuț, suporteră a lui Dinamo și Adrian Bumbescu jr, stelist, după ce tatăl lui a fost o legendă în Ghencea au făcut pace între ”granzi”.

natalia mateut si adi bumbescuMădălina Ciodaru Pelicula regizată de James Cameron a fost sursa de inspirație pentru un show pus în scenă joi seara în Clubul Princess din București. Natalia, fiica lui Dorin Mateuț, Adrian, fiul fostului stelist Adrian Bumbescu, Gina Maican, Laurette și „Ricky Martin” de România au fost câțiva dintre protagoniștii spectacolului. Patru băieți și patru fete au întruchipat personajele principale din film: Jack Sully și Neityri și au fost machiați timp de mai multe ore în șir.

Machiajul a constat în body-painting și în aplicarea unor accesorii, care să-i apropie cât mai mult de original. Pe podium ”eroii” au urcat înarmați cu arcuri și puști și au mimat chiar scene de luptă și pe fundal a rulat coloana sonoră afilmului. Doi dintre eroi, Natalia Mateuț și Adrian Bumbescu jr au acceptat să ”lupte” împreună, chiar dacă fiecare aparținea unei ”tabere” diferite în lumea reală.

”Eu țin cu Dinamo, Adi cu Steaua. Era și normal, pentru că tații noștri au jucat la aceste echipe. Acum facem echipă și luptăm împreună. Am intrat în pielea personajelor”, ne-a mărturisit Natalia, care a fost foarte încântată de rol. (sursa:libertatea)

Cui ii trimiti bezele, Natalia?

01.03.2010

Natalia Mateut a atras atentia mai intai prin faptul ca este fiica unui fost mare fotbalist al lui Dinamo din anii '80, Dorin Mateut.

natalia mateut

Mai apoi, tot mai multi designeri au observat ca, in ciuda staturii sale destul de mici, bruneta are potential. Asa ca Nati a inceput sa apara din ce in ce mai des in diverse prezentari de moda.

Miniona stie sa se faca placuta nu doar pe podium, ci si in culise, acolo unde trimite bezele colegelor, dar mai ales colegilor de prezentare. Fara numar, fara numar... (sursa:cancan)

Natalia Mateuţ vrea să fie pupăza Adrianei Bahmuţeanu

21.01.2010

Are 19 ani, multe apariții în reclame și în prezentările de modă, un pictorial sexy în “Playboy“. Natalia Mateuț, fiica fostului mijlocaș de la Dinamo, Dorin Mateuț, își dorește acum o carieră în televiziune.

natalia mateutDupă ce a câștigat postul de prezentatoare a rubricii meteo de la B1Tv, modelul și-a arătat dorința de a lucra alături de Adriana Bahmuțeanu, în calitate de asistentă, scrie Libertatea.

Tânăra a declarat că vrea să devină co-prezentatoarea lui Adrianei Bahmuțeanu, alături de Sânziana Buruiană.

Focoasa brunetă crede că va face față provocărilor de La Șuetă, mai ales că îi place emisiunea lui Bahmu și dacă ar trebui să se buricească nu ar fi nicio problemă, că doar timpul petrecut prin cluburi aduce și el un beneficiu, nu? (sursa:ziaremondene)

 

 

Natalia Mateuţ despre Sami Mahmoud: «Ne iubim de patru luni»

14.01.2010

E frumoasă, și-a inceput de ceva timp cariera de model, nu duce lipsă de oferte din partea revistelor pentru bărbați, pentru a poza in ipostaze sexy și a debutat și in televiziune, la matinalul de la B1, “710”, unde a fost aleasă să prezinte rubrica Meteo. La 19 ani, Natalia Mateuț este împlinită și din punct de vedere emoțional.

natalia si  sami mahmoudZice că e un tip foarte inteligent

Fiica lui Dorin Mateuț trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Sami Mahmoud, fiul unui om de afaceri din București. Iubitul Nataliei are 23 de ani, este absolvent de ASE și i-a cucerit inima în urmă cu câteva luni.

Ne știm de mai mult timp, însă suntem împreună, efectiv, de patru luni. Ne-am mai văzut în cafenele, prin cluburi și am început să ne placem. A fost ceva natural, totul a venit de la sine. Ne înțelegem bine. Am petrecut și prima vacanță împreună, de Revelion, când am mers în Poiana Brașov. Ne-am distrat foarte bine în club la trecerea din ani”, ne-a mărturisit Natalia, care are numai cuvinte de laudă la adresa iubitului ei.

E un tip foarte inteligent, discret și cu care poți discuta”, spune Nati, care, deși a avut mulți pretendenți, nu s-a grăbit să accepte în viața ei orice bărbat. “A fost o perioadă când nu am vrut pe nimeni, fiindcă unii băieți mi se păreau superficiali”. (sursa:libertatea)

 

Din ianuarie o vom vedea pe Natalia Mateuţ pe sticlă

29.12.2009

Natalia, fiica lui Dorin Mateuț, a caștigat finala concursului "Fata de la meteo", organizat de B1

dorin mateut natalia mateutVisul Nataliei, fata care prezintă clasamentul Ligii I in Libertatea, s-a indeplinit: incepand de luna viitoare, Naty va fi prezentatoarea rubricii din cadrul matinalului de la B1, “710”. Asta după ce a dovedit că are succes pe podiumurile de prezentare, dar și în paginile revistelor pentru bărbați.

Studentă la două facultăți, Drept și Jurnalism, Natalia Mateuț este un model din ce în ce mai căutat și o apariție fierbinte în revistele pentru bărbați, care o vânează în ultima vreme.

Natalia a concurat în aceste zile în finala “Fata de la meteo” alături de alte nouă frumuseți autohtone, trecând de probele de cultură generală și de aptitudini. Se pare că manechinul de numai 19 ani i-a fermecat pe telespectatori, care au urmărit cu nesaț finala chiar în ziua de Crăciun, aceștia votând-o online pe Natalia în număr destul de mare.

Mădălina, mama ei: «Sunt fericită pentru ea»

Fiica lui Mateuț își va face debutul în televiziune pe data de 4 ianuarie, când matinalul postului B1 revine din vacanță .

madalina mateut“Sunt foarte fericită pentru această reușită a Nataliei. Mă bucur că a izbutit să câștige concursul, pentru că își dorea de foarte mult timp să lucreze în televiziune”, ne-a spus mama Nataliei, Mădălina Mateuț.

Fata s-a pregătit temeinic, din timp, pentru o eventuală apariție pe sticlă. Naty a fost coprezentatoarea balului bobocilor la Liceul Cervantes, pe care l-a absolvit în urmă cu un an, și a fost foarte apreciată de tinerii prezenți la petrecere.

Prima vacanță cu iubitul

Natalia Mateuț are succes și în dragoste. Ea trăiește de ceva timp o idilă cu Sami Mahmud, un adevărat colecționar de mașini de lux. Cum relația pare să devină din ce în ce mai serioasă, cei doi tineri și-au propus să sărbătorească împreună trecerea în noul an. Astfel, Naty și Sami vor petrece Revelionul în Poiana Brașov, alături de prieteni, prilej pentru o primă vacanță de când sunt iubiți. (sursa:libertatea)

Natalia Mateut Frige!

10.12.2009

Vedeta rubricii Liga I din Libertatea, Natalia Mateuț (19 ani), revine in atenția microbiștilor, de această dată datorită pictorialului îndrăzneț publicat în paginile revistei FHM din această lună. Fata lui Dorin Mateuț a renunțat la haine, lăsând să se întrevadă forme ce ating perfecțiunea.

natalia mateut

La frumusețea cu care a fost înzestrată de mama natură, Natalia ar fi reușit să se facă remarcată și dacă tatăl ei nu era Dorin Mateuț (44 de ani), una dintre legendele vii ale clubului Dinamo și ale fotbalului românesc. Concursurile de frumusețe sunt specialitatea fetei, ea fiind încoronată Miss Boboc în liceu și Miss Divizia Sexy 2009 de către cotidianul Gazeta dorin mateut Sporturilor.

Tatăl o lasă să iasă cu cine vrea

După ce a absolvit Liceul “Miguel Cervantes”, Natalia s-a înscris la cursurile a două facultăți, de jurnalism și de drept, însă visul ei este să lucreze în televiziune.

Dinamovistă înflăcărată, Naty își amintește: “Mama mi-a povestit despre momentele importante din cariera tatălui meu, iar eu mă mândresc că sunt fiica lui”, a mărturisit Natalia în paginile revistei FHM. Deși are prieten, nu exclude varianta ca într-o zi omul de lângă ea să fie fotbalist.

“Chiar dacă ar fi stelist, tata nu mi-ar interzice să ies cu el, pentru că niciodată nu îmi spune cu cine să ies și cu cine nu”, a mai arătat Natalia, care în ultimul număr al revistei FHM a pozat și fără sutien. (sursa:libertatea)

Fotomodelul a acceptat gesturile calde ale unui tanar

Natalia Mateut, in tandreturi cu fostul iubit

natalia si silviuTACTICA. Fostul iubit al Nataliei Mateut o fixeaza cu privirea pe aceasta pentru a o face sa isi aminteasca vremurile cand intre ei era mai mult decat o simpla amicitie

natalia si silviuDIRECT. Paparazzii Cancan au fotografiat momentul cand fostul partener al Nataliei nu a mai rezistat tentatiei si a sarutat-o pe gat

Fiica fostului dinamovist a fost fotografiata pentru prima oara in compania unui barbat, despre care ea sustine ca ar face parte din trecutul ei sentimental.

Natalia Mateut, fata celebrului mijlocas de la Dinamo de la sfarsitul anilor 80, este unul dintre cele mai vanate fotomodele.

Formele apetisante i-au atras numeroase contracte, dar si foarte multe priviri indiscrete.

Cu toate acestea, despre palmaresul ei amoros nu se stia mare lucru. Acum cateva zile, paparazzii Cancan au izbutit sa o fotografieze pentru prima oara pe tanara in compania unui barbat. Din gesturile lor, surprinse pe o terasa bucuresteana, ai fi putut crede ca este mai mult decat o simpla prietenie.

Natalia sustine insa raspicat ca e vorba doar de o relatie amicala: Cel cu care sunt in respectivele imagini este fostul meu iubit, Silviu. Am fost impreuna trei ani de zile, dar acum suntem doar prieteni, a declarat manechinul pentru Cancan. In aceste conditii, presupunem ca sarutul de pe gat a fost doar un bonus de simpatie... (sursa:cancan)

Fiica lui Mateut a facut furori in vacanta din Belek

Natalia i-a bagat in boala pe turci

natalia mateutSIRENA. A facut o sedinta foto la malul marii
LUX. Conditiile de care a beneficiat fiica fostei "Ghete de aur" au fost de cea mai buna calitate
FERICITI. Membrii familiei Mateut s-au simtit foarte bine in Belek si au dorit sa imortalizeze acest lucru pentru albumul cu amintiri

ELEGANTA. Natalia Mateut s-a mentinut in forma in Turcia mergand zilnic la sala de fitness
Fotomodelul a petrecut sapte nopti in renumita statiune impreuna cu familia sa, atragand numeroase priviri admirative.

natalia mateutDupa ce a izbutit sa intre la doua facultati, Natalia Mateut a fost rasplatita de tatal ei, fostul mare jucator dinamovist Dorin Mateut, cu o supervacanta in Turcia.

Pentru ca proaspata studenta sa se bucure de cele mai bune conditii, fosta "Gheata de aur" a Europei a facut rezervare la hotelul de cinci stele Ela Quality Resort, din Belek.

alexandra,natalia,dorin, madalinaAlaturi de Natalia si de tatal ei, in aceasta excursie s-au mai dus doamna Mateut, Madalina, si mezina familiei, Alexandra.

natalia mateutPentru a-si mentine corpul intr-o forma perfecta, manechinul a fost zilnic la centrul de fitness si Spa al stabilimentului: "E normal sa am grija de mine si de trupul meu. Am incercat sa nu fac excese culinare, dar nici sa nu imi impun prea multe limite in acest sens.

A fost o saptamana minunata, in care eu si ai mei ne-am simtit excelent. Am stat mult la plaja, am vizitat cateva locuri deosebite. Tata a navigat des pe internet pentru a ramane la curent cu ce se intampla in fotbalul romanesc, dar mai ales la Dinamo", a declarat frumoasa de 19 ani pentru Cancan.  (sursa:cancan)

Comentarii

până acum sunt 7 comentarii

Real brain power on display. Thanks for that anwesr!

Postat de Jaelyn Friday, 6.01.2012 @ 11:52am | #7

e vina parintilor...

Postat de bogo Thursday, 21.04.2011 @ 15:42pm | #6

proasta proastelor...alaturi de simona senzual,tonciu nasoasa,loretta ,iulia tabacaru,sanzaiana buruianaaaa,bianca dragusanu,si multe altele.PITIPOANCELE DE ROMANIA FARA CULTURAAAA(CEL MAI IMPORTAN).

Postat de aaa Thursday, 14.04.2011 @ 20:43pm | #5

o alta panarama......e plina romania de ele asa k una in plus nu e nici o belea =)) =))

Postat de stf Monday, 4.04.2011 @ 18:07pm | #4

ce e frumos si lui D-zeu place .Tu esti F F F F F F URATA

Postat de unei urate Monday, 10.01.2011 @ 19:45pm | #3

si fata mea e studenta numai la jurnalism si Comunicare invata foarte mult si nu mai are timp sa mai iasa prin cluburi

Postat de mamy Monday, 31.05.2010 @ 13:35pm | #2

inca o mica curva la orizont cind dracu ai invatat pentru 2 facultati cind stai in castinguri, discoteci si baruri
Nu tu nu esti ca celelalte dar cum esti Naty
Esti mai speciala in ce? Esti doar un copil rasfatat asta ai fost de fapt dintodeauna care s-a transformat intr-o adolescenta nazuroasa. ai grtija de tine

Postat de inca una Tuesday, 20.10.2009 @ 18:10pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]